Acum 3 ani am fost până în Germania, adică am stat acolo maxim 24 de ore, dar au fost de ajuns cât să-mi fac o părere despre viața de acolo.

Cu toate că duc o viață de roboți, bine calculată, oamenii ăia sunt relaxați și liniștiți. Cel puțin asta am observat atunci, dar sunt sigur că orice pădure are și uscăturile ei; în cazul Germaniei sunt nesemnificative.

Pe scurt pot spune că este o țară unde poți lucra și trăi liniștit.

Anul trecut am fost plecat în Italia, în primul rând în vizită la un prieten și dacă tot am stat pe acolo două săptămâni, am zis să-mi încerc norocul și să las pe acolo niște CV-uri.

De dimineață, de când pleca la serviciu prietenul imrpeuna cu soția lui și până pe la ora 17 eu umblam din agenție în agenție și din hotel în hotel în căutarea unui loc de muncă.

În momentul în care vedea că sunt din România se schimbau total la față respectivii patroni.

Ca să n-o lungesc cu descrierea italienilor vă spun că intodeauna vom fi niște țigani sclavi din România, indiferent de timpul petrecut acolo.

Unchiul meu este acolo de 15 ani, are afacerea lui acolo și pentru ei este și acum tot un român.

În acele două săptămâni am tot vorbit la telefon cu cei de acasă și cu soția pe messenger. După 3-4 zile o convorbire de 5 minute însemnau câteva ore.

Și pentru ce? Pentru ce să-ți rupi sufletul în două? Pentru ce să-ți părăsești familia?

Normal că toată lumea o să zică pentru banii ăia pe care n-o să-i câștigăm niciodată în România.

Este adevărat, dar prima dată zici că pleci doar pentru 6 luni ca să-ți achiți creditele (să zicem). Dar acele 6 luni se transformă în ani și orbit de farmecul banilor nici nu realizezi durerea familiei lăsate în România.

Un om muncitor n-are cum să moară de foame în România.